Unguru'

1. Care-i faza cu gripa asta porcină... Adică e doar o altă gripă, cu aceleaşi simptome ca şi precedentele (că în fiecare an apare câte un soi nou de gripă) şi nu e o boală fatală... Dar, toţi poartă măşti, toţi se trag la o parte când strănută/tuşeşte cineva, toţi se cufuresc de frică în momentu' în care aud că cineva pe care-l cunosc e bolnav de aşa numita gripă porcină.
Părerea mea e că tot rahatu' ăsta porcin, e o propagandă ieftină ca să-i îmbârlige pe oameni să cumpere măşti şi fiole cu vaccin... Se repetă treaba cu gripa aviară... Sau cu boala vacii nebune... Văd că numa' oile or scăpat fără boală... Deşi nu-i exclus ca la anu' să apară o gripă ovină, sau o boală a oii dereglate.

2. Cum naiba am mereu norocu' să fiu nevoit să suport fiţe şi ifose ale colegilor... Treaba îi aşa: din 32 de colegi de grupă, 10 îs oameni pe placu' meu şi restu' îs niste aeraţi şi semidocţi fără pereche... Şi mi s-a pus pata pe ei. Şi îmi vine să le dau foc la maşini, care de fapt îs maşinile mămicilor şi tăticilor stimaţior colegi. Da' decât să risc amenzi puternice pentru incendiere, mai bine râd eu la sfârşitu' anului când or să pice ei toate examenele.

3. De ce se presupune că vreau să socializez mereu, cu toate fetele alcoolizate la un chef, când, de fapt, eu vreau doar să-mi văd de berea mea liniştit, mai ales după o zi în care am avut cursuri de la 8 la 8. Nu vreau să dansez, nu vreau să cunosc lume şi nu vreau să facem schimb de numere (deşi îmi oferi număru' din cauza alcoolului şi nicidecum din cauza personalităţii mele). Vreau doar să fiu lăsat în pace... Dacă am chef de discuţii irelevante şi zbenguieli maimuţăreşti, mă bag eu în seamă.

Atât pe azi, dragii moşului.

Editare ulterioara:

4. De ce la nicio scoala la care am fost eu pana acuma, nu se intra pe usa principala ci pe tot felu' de usi laturalnice. De exemplu: la cladirea principala a facultatii, exista o usa mare din lemn masiv si toate alea... Da' nu se intra pe ea. Ci pe una dinaia de zici ca-i de pe vremea lu 'nea Nicu Raposatu, de nu incap doi studenti unu' langa altu'... Si de cate ori se inchide (ca are rahat dinala de se inchide singura) risti sa fii prins intre sus mentionata usa si toc.
Deci si prin urmare: De ce mama Dracului ati mai pus-o acolo daca nu se poate folosi? Eu nu inteleg...

Nota: Azi am baut 3 cafele si de aia is asa de frustrat si nu folosesc diacritice ca scriu de la un prieten, pentru ca nici acu' n-am net unde stau in Alba.

Publicat de Unguru` la 22:19 | 9 Comentarii Linkuri de întoarcere către această postare  

Tags: aiurisme, Banalităţi, critici, experienţe, facultă

see more Lol Celebs
see more Lol Celebs

Publicat de Unguru` la 15:17 | 1 Comentarii Linkuri de întoarcere către această postare  

Tags: prea tare

După lungi deliberări, am decis să nu renunţ la blog, deşi m-a tentat ideea foarte mult săptămâna asta, ci am să scriu mai rar de acum încolo pentru că din cauza facultăţii şi altor rahaturi academice, n-am timp nici că beau o bere, darămite să mai scriu un articol ca la carte.
Ne citim mai încolo!

Publicat de Unguru` la 19:53 | 4 Comentarii Linkuri de întoarcere către această postare  

Tags: nimic

Îl ştii pe ăla de la scara 3 care turează motoru' în faţa blocului şi pleacă de pe loc de-i scârţâie roţile? Ei bine, de cele mai multe ori ăla e un taximetrist... Adică un exemplu trist de om ratat, repetent de două ori pe clasa a X-a, atât de prost încât crede că toţi agrează manelele din Loganu' lui "tunat" cu abţibilde pe parbriz şi capace de roţi ultimul răcnet, însă cu un gram minuscul de noroc pentru că are în buzunar permisu'.

Eu îl urăsc pe Gigi Taximetristu'... De ce? Pentru că e un bou (ca să nu zic bizon, că o dau în penibil)! De ce e bou? Pentru că omu' Gigi Taximentristu' trece mereu prin bălţi când te vede pe trotuar, pentru că niciodată nu opreşte când îi faci semn ci doar atunci când aştepţi pe cineva, pentru că goneşte ca nebunu' prin oraş şi în afara oraşului merge cu viteza melcului, pentru că rişti să fii călcat pe trecerea de pietoni când e el în preajmă, pentru că are reflexele unei vaci moarte, pentru că, extrem de mândru de sine, se afişează prin oraş cu sus menţionatu' Logan ce scârţâie din toate părţile şi te taxează de parcă ar conduce o limuzină.

Ai prins ideea, nu?

Ei bine, treaba o fost aşa: Eu, trecând prin faţa facultăţii grăbit, urc în primu' taxi care era oprit. Îi zic că tre' să ajung în gară în 15 minute, că trebuia să prind trenu' şi el porneşte. Pe drum a mai oprit de vreo 5 ori (că avea Logan cu 7 locuri) şi de câte ori treceam pe lângă un taximetrist, încetinea, cobora geamul, urla :"Ce faci drace?", primea răspunsul şi pleca mai departe (asta s-a întâmplat de 3 ori). E de înţeles că am pierdut trenul din cauza faptului că am făcut 20 de minute până în gară, timp pe care-l făceam şi pe jos... Asta pe lângă faptul că mi-a luat şi 5 lei, bani pe care-i economiseam dacă mergeam pe jos. Şi ca bonus, după ce am coborât, el relaxat, a trecut în viteză fix prin prima baltă din faţa mea şi m-a stropit din cap până în picioare... Să auzi atunci sfinţi, că nici calendaru' ortodox nu cred că are câţi am "enumerat" eu în 30 de secunde.

Eu unul, refuz să mă mai urc în vreun taxi şi o să merg pe jos de acum încolo (şi aşa tre' să dau jos nişte kile), că nici autobuzu' nu e mai sigur şi de cele mai multe ori pute a hoit. Da' despre vitele drumurilor şi anume, autobuzele, o să scriu altădată.

Publicat de Unguru` la 20:22 | 6 Comentarii Linkuri de întoarcere către această postare  

Tags: alba, critici, dampulisme, experienţe, nervi

Ipocrizie consumaţionistă

Luna asta apare un telefon, să-i zicem Nokia N100 şi toţi îl vor... Toţi se apucă să bage bani la ciorap sau să cerşească de la mămica şi tăticu' şi într-un final îl cumpără.
La nicio lună după asta, toţi spun că s-au săturat de el, că e penibil, că are multe erori, că mai bine nu şi-l cumpărau, mă rog, ai prins ideea.
Da' eu, eternul critic al turmei, stau şi mă întreb: De ce morţii mă-sii ţi l-ai mai cumpărat dacă e atât de praf telefonu'? Că are nuştiucâte aplicaţii în plus faţă de precedentu' telefon? Că are enşpe giga memorie? Că are cameră de nuştiucăţi megapixeli? Care-i faza? Nu tot timpu' ce-i nou e bun...
De exemplu(dacă tot vorbesc despre telefoane): Eu am un Nokia 1101 şi îs complet mulţumit de el, mă ţine bateria o săptămână şi nici nu-mi trebe altceva la un telefon, în afară de credit să sun. Pleiăr de mp3 am (deşi are memoria cam mică pentru gusturile mele muzicale), cameră foto n-am da' urmează să-mi iau la vară şi altceva chiar nu văd să fie nevoie ca un telefon să aibă mii de funcţii complet inutile.
Bine, reunosc, pe lângă ăsta am şi un Sony Ericsson W810i, primit cadou, da' nu-s ahtiat după el. Adică îl folosesc ca şi telefon, exact ca şi pe celălalt şi foarte rar îi folosesc camera sau aplicaţia Walkman (asta când îmi uit pleiăru' acasă)... Ocazional mai joc Monopoly pe el, da' atât.

Bulşit politic

Iniţial am vrut să evit subiectu' ăsta, ca şi ziarul Adevărul, doar că mă lovesc de atâta propagandă politică la teve şi pe stradă încât n-am cum să nu scriu despre el.

1.Întrebare: Ai fi de acord cu un parlament unicameral şi 300 de parlamentari? Eu da!
De ce să avem două camere parlamentare care să ne fure şi să-şi bată joc de noi când putem măcar să-i reducem ca număr pe nenorociţi? Că niciodată n-o să-i eradicăm complet pe hoţii şi mincinoşii parlamentari...
De ce să avem nuştiucâţi narcoleptici politici când putem să aveam doar 300? După mine şi 300 sunt mulţi, dar şi reducerea lor la 300 e un început.
Presimt şi un film: 300 De Sparţi La Buzunare.

2. Peste puţin timp se votează preşedintele... Propagandă din plin: mutre pe toţi stâlpii şi toţi pereţii, promisiuni peste promisiuni, sloganuri unul mai bombastic ca şi precedentul, mai e puţin şi apar concertele electorale presărate din plin de proşti în căutare de mici şi bere gratis. Toţi se întreabă pe cine să voteze... Eu, unul, n-o să votez pe nimeni pentru că n-am votat niciodată până acum şi nici n-am de gând să încep. Şi dacă aş vota, nu ştiu câtă diferenţă ar face un singur vot în favoarea unui nenorocit de candidat...
Nu-i ca şi când aş avea de ales între un om bun şi un nemernic, mai degrabă am de ales între şase mincinoşi, unul mai mare ca altul...

Publicat de Unguru` la 19:31 | 6 Comentarii Linkuri de întoarcere către această postare  

Tags: aiurisme, Banalităţi, critici, nimic

Azi o ard arogant şi cred că tot ce scriu e extrem de interesant.

Cum stăteam eu pe tron şi mă relaxam după o zi obositoare, mi-am amintit că eu mai avesem ceva tentative de scriere de poveşti odată, aşa că, celor care ştiu engleză şi cărora le-a plăcut postarea anterioară, aia cu studentu', le recomand să citească următoarele: Eternal Bloodshed 1, 2 şi 3. Şi dacă tot citeşti, dă şi o părere fie ea de bine sau de rău.

Nu mă întrebaţi despre continuare la pseudo-povestirea cu studentu' că nu ştiu când o postez sau dacă o postez, că nu am nimic scris încă. Poate azi, poate mâine, poate deloc.

Asta cred că o fost cea mai narcisistă şi cea mai penibilă postare a mea.

Publicat de Unguru` la 23:58 | 4 Comentarii Linkuri de întoarcere către această postare  

Tags: dampulisme, nimic

"Ora 23.49, soarele era demult apus şi vălul întunericul pusese stăpânire pe Cetatea Albă... Totul era lugubru în ochii Studentului, un simplu pieton pe cărările seculare ale Cetăţii... Cetatea, care pe timp de zi i se părea vibrantă, plină de viaţă şi zgomotoasă, i se părea acum sinistră, goală şi moartă.
Nu văzuse niciodată această faţă a Cetăţii, nu văzuse niciodată cârdurile de ciori înfometate, al căror croncăneală sinistră îi insufla teamă până în măduva oaselor, nu văzuse niciodată copaci mai contorsionaţi şi mai înspăimântători ca cei de pe marginea cărării, nu fusese niciodată atât de speriat de simpla licărire a luminii felinarelor ce i se păreau stafii, niciodată nu i se păru vântul atât de morbid, parcă însăşi Moartea îi striga numele şi niciodată nu i se păru ploaia mai rece...

Groaza pusese stăpânire pe el... Grăbi pasul, dar degeaba, ciorile nu conteneau a zbura în cercuri deasupra lui, parcă prevestindu-i moartea, copacii i se păreau mai groteşti, parcă întânzindu-şi cloambele după el, ploaia nu se oprea, vântul şuiera din ce în ce mai tare, întunericul îl înconjura din ce în ce mai mult, luminile felinarelor pierzându-se în spatele lui... Pulsul îi crescu, respira din ce în ce mai repede şi privirea îi fugea în toate părţile... Era de-a dreptul îngrozit."

Aş fi vrut să scriu mai mult la pseudo-creaţia asta literară, da' mai mult o lălăiam şi mă gândesc că ajunge şi atât... Scuze pentru lipsa de activitate, dar am avut o săptămână încărcată şi cum am mai zis, n-am net la casa temporară din Alba. Zic temporară că de luna viitoare am de gând să mă mut. Da' despre asta altădată.

Ne citim cât mai curând, sper...

Publicat de Unguru` la 20:32 | 5 Comentarii Linkuri de întoarcere către această postare  

Tags: aberatii totale, facultă

1.Mi-s blogăr de Alba. Ieri mi-am adunat hainele, dividi pleiărul, plei steișăn doiul și mi-am relocat fizicul la Alba Iulia în gazdă la doi indivizi mai în vârstă. Singura parte nasoală e că n-am net și o să postez mai rar... Și acum postez de la un prieten.
2.Ieri am participat la primul chef de cămin... Cum o fost? Foarte tare! Oameni puși pe distracție, bere multă și muzică bună.

Ne citim mai altădată că trebuie să ajung la curs. Noroace!

Publicat de Unguru` la 14:36 | 10 Comentarii Linkuri de întoarcere către această postare  

Tags: alba, experienţe, facultă, nimic

"Decembrie 1989... Un spital murdar şi prost dotat, locul naşterii mele, unul dintre ultimii decreţei... Ajungeam pe lume într-o familie dezbinată şi săracă, fără tată şi cu mamă mult prea tânără ca să aibă grijă de propria-i persoană, darămite de un căpcăun mic, ce necesită atenţie 24 de ore pe zi...
Primii ani din viaţă i-am petrecut în grija bunicilor alcoolici şi a unchilor şi mătuşilor liceeni, în timp ce mama muncea ca să îmi poată asigura de mâncare... Hainele şi încălţămintele le primeam de la vecini, jucăriile la fel... Asta până când am împlinit doi ani, prin '91, când mama l-a cunoscut pe tatăl fratelui meu, an în care ne-am mutat din locuinţa bunicilor, un apartament cu două camere în care locuiam şapte oameni, într-o casă modestă de la marginea oraşului şi şi-a schimbat mama locul de muncă cu unul mai bine plătit... Aici mi-am petrecut următoarele cinci primăveri, bătând mingea în faţa porţii, jucându-mă prinsea şi pititea cu restul copiilor de la răsărit până apus...

Septembrie '98, încep şcoala... Eu, plin de emoţii, îmbrăcat în uniformă, cu ghiozdanul plin de caiete şi cu o floare în mână, merg alene spre şcoală însoţit de mama mai emoţionată ca şi mine. Anii şcolii generale au trecut repede şi fără incidente, am fost un elev puţin peste medie din punct de vedere rezultatelor obţinute şi am fost genul care stătea liniştit în banca lui, de pe clasa întâi până la sfârşitul clasei a VIII-a. Vacanţele mi le petreceam fie în faţa casei cu prietenii, mai ieşind ocazional la o plimbare cu bicicleta împreună cu ei, fie pe la bunicii mei senili şi alcoolici.

Derulăm puţin, până ajungem la septembrie 2006, aici se mai schimbă puţin treaba... Ajuns în curtea liceului, observ că lumea nu mai era cum o ştiam eu: mulţi dintre cunoscuţii pe care-i consideram prieteni nu mă mai salutau, profesorii erau îngâmfaţi, aproape toţi colegii-mi erau plini de ifose... Nu mai aveam acea tragere de inimă ca să mă duc la şcoală, care-o aveam în şcoala generală şi oricât de mult încercam să mă înţeleg bine cu toată lumea, tot eram acel copil ignorat şi batjocorit din cauza simplităţii mele... Drept consecinţă, am ajuns să-mi formez un anturaj care nu era tocmai *cool*, dar mie nu-mi păsa... Erau băieţi ca şi mine, băieţi simpli crescuţi în sărăcia de după '90 şi ajunşi la mediocritate financiară în 2000, băieţi care se bucurau la 4 lei primiţi de la părinţi. Liceul alături de ei a fost o perioadă foarte frumoasă din viaţa mea... Păcat că nu am mai ţinut legătura după absolvire, fiecare luând-o pe drumul său, fugărindu-şi visele.
Un singur lucru regret din acea perioadă: din cauza anturajului am ajuns să fumez, viciu de care nici astăzi nu am reuşit să scap...

Acum, în octombrie '09, pot spune cu multă mândrie că sunt primul din familia mea care îşi permite să meargă la facultate... Sper doar să nu clacez şi să nu-mi dezamăgesc părinţii care au făcut atât de multe ca eu să ajung aici!"

Asta nu e o relatare a vieţii mele, e doar o adaptare a ei, de altfel, a multora născuţi în decembrie '89, născuţi în comunism, crescuţi în capitalism...

Editare ulterioară: Cu postarea asta particip la concursul eseuri organizat de cei de la EBRD. Wish me luck!

Publicat de Unguru` la 23:41 | 7 Comentarii Linkuri de întoarcere către această postare  

Tags: copilărie, Trist dar adevărat

A fost chiar plăcută... La deschiderea de an n-am reuşit să ajung, am prins numa' 5 cursuri până acu', seminarii n-am făcut, laboratoare nici atât, de sport nici nu mai zic şi după o săptămână mi-am găsit şi eu gazdă la cine să stau că tot n-am prins loc la cămin...
Încep să cred că şi la facultă e ca-n liceu... Adică extrem de lejer. Bine, nu aştept să mi se dovedeacă contrariul (cacofonie premeditată), mai ales că unu' dintre profesori zici că e narcoleptic, te adoarme cu simpla-i prezenţă când explică şi te bagă în priză când dictează de te doare mâna ca dupa un maraton de autosatisfacere.
Colegii de grupă nu mi i-am prea cunoscut, în schimb, am rămas surprins într-un mod plăcut când am văzut cât de sociabili sunt ceilalţi studenţi, ăia de la alte facultăţi, zic. Marea majoritate din cei pe care i-am cunoscut de la drept (acolo mi-s şi eu), îs destul de tâmpi şi de piţi si guşteri nu ducem lipsă... Cum căcat că râzi la faptul că profu' răspunde la telefon şi zice "pronto" în loc de "alo"?
Oraru' e penibil, am zile în care am maxim două cursuri şi altele în care am cursuri de la 8 la 8. Nasol, zic.
Profesorii, care-s de toate vârstele (de la "muguraşi" de 26-30 de ai până la fosile de 60-70 de ani) îs cam amestecaţi ca şi personalitate. Adică unu' poate să te frece o oră la cap că ai îndrăznit să strănuţi peste volumu' admis de timpanu' păros al dânsului şi altu' poate să explice două ore încontinuu cum că el e primul din familia lui care şi-a permis să se încalţe.

Într-un fel a fost foarte haotică prima săptămână de facultă... Şi mie îmi plac chestiile haotice, deci mi-a plăcut prima săptămână de facultă şi mi-a plăcut şi Alba... Atât oamenii, cât şi faptul că şi oraşul arată destul de bine.

Publicat de Unguru` la 23:05 | 7 Comentarii Linkuri de întoarcere către această postare  

Tags: aiurisme, experienţe, facultă